De cele mai multe ori, accesarea unui credit ipotecar sau imobiliar este un proces destul de complex, complicat și presupune cunoașterea unor termeni de specialitate referitori la dobândă, grad de îndatorare, DAE și mulți alții. Tocmai de aceea, consultanții noștri, ce au acumulat în timp cunoștințe și experiență bancară, vă pot oferi informațiile de care aveți nevoie, iar împreună stabiliți care este creditul care vă avantajează.

Avantajele colaborării cu noi:

·        SERVICIILE NOASTRE DE CONSULTANȚĂ FINANCIAR-BANCARĂ SUNT GRATUITE ! Vă invităm să bem împreună o cafea în cadrul unei sesiuni de discuții privind alegerea viitorului dvs credit!

·        TIMP ECONOMISIT. Timpul dvs. este foarte important. Nu-l pierdeți mergând de la o bancă la alta, căutând cea mai bună ofertă. Noi cunoaștem ofertele de creditare ale celor mai importante bănci din România și, discutând cu noi, le veți afla mult mai rapid, astfel vă puteți bucura de ceea ce vă place să faceți în timpul liber.

·        IDENTIFICAREA CREDITULUI POTRIVIT. Având în vedere contractele de parteneriat semnate de noi, PGA Imobiliare și cele mai mari instituții bancare din țară, suntem în măsură să vă prezentăm o ofertă generoasă de credite bancare, din care dvs. să optați pentru cea mai bună. Sfătuindu-vă cu consultanții noștri, identificați mult mai repede particularitățile fiecărui credit în parte și astfel veți fi sigur că l-ați ales pe cel potrivit.

·        CREDITUL PE ÎNȚELESUL TUTUROR. Vă explicăm și vă ajutăm să înțelegeți termenii financiar-bancari, dar și tot parcursul procesului de creditare. Dobândind aceste informații, va fi mult mai ușor pentru dvs. să vă familiarizați cu conținutul contractului de credit (termeni, clauze, etc), astfel nu veți avea niciun dubiu și veți fi convins de alegerea făcută.

·        TRANSPARENȚĂ. Instituțiile bancare cu care noi colaborăm ne pun la dispoziție angajați cu experiență, precum manageri de sucursale, dar și un flux de lucru dedicat, direct cu personalul din departamentul de analiză și aprobări credite. În acest mod, consultanții noștri sunt informați cu privire la stadiul dosarului dvs și costurile aferente creditului ales.

·        SERVICII ADIȚIONALE. După ce ați optat pentru cea mai bună variantă de creditare, veți avea nevoie de consultanță imobiliară, juridică și notarială, dar și de consultanță privind evaluarea imobilului. Toate aceste servicii complete vă sunt puse la dispoziție absolut în mod gratuit, fără nicio obligație din partea dvs., putând să optați individual pentru oricare din cele menționate mai sus.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Folosim Cookies Site-ul nostru foloseste cookies pentru a imbunatati experienta navigarii si a oferi servicii mai usor de utilizat.
Informatii detaliate despre cum le folosim in site si cum poti gestiona consimtamantul vei putea gasi in
Termeni si conditii de confidentialitate si Setari personalizate cookies Sunt de acord